Concurs pentru ocuparea postului de manager la Spitalul Județean Ialomița
SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ SLOBOZIA
CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE
ANUNȚ
pentru organizarea concursului de ocupare a funcției de manager, persoană fizică
CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE AL SPITALULUI JUDEȚEAN DE URGENȚĂ SLOBOZIA anunţă desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcției de manager, persoană fizică, al acestei instituţii.
Concursul se va desfășura în perioada 23.06.2014 – 14.07.2014 la sediul instituției din Slobozia, str. Decebal nr. 1 / Sala de Consiliu SJUS – etaj I, conform prevederilor Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările și completările ulterioare și ale Regulamentului de organizare și desfășurare a concursului aprobat prin Dispoziția Președintelui Consiliului Județean Ialomița
Criteriile de selecţie constau în îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
a) sunt absolvenți de învățământ universitar de lungă durată cu diplomă de licență sau echivalentă;
b) sunt absolvenți ai unor cursuri de perfecționare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătății și stabilite prin ordin al ministrului sănătății, sau sunt absolvenți ai unui masterat sau doctorat în management sanitar, economic ori administrativ organizat într-o instituție de învățământ superior acreditată, potrivit legii;
c) au cel puțin 2 ani vechime în posturi prevăzute cu studii universitare de lungă durată, conform legii;
d) nu sunt condamnați penal sau în curs de urmărire penală;
e) sunt apți din punct de vedere medical (fizic și neuropsihic);
f) nu au vârsta de pensionare, conform legii.
Înscrierile şi dosarul de concurs se depun personal la secretariatul Spitalului Județean de Urgență Slobozia până la data de 01.07.2014.
Conţinutul dosarului este reglementat de Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiei de manager persoană fizică, aprobat prin Dispoziția Președintelui Consiliului Județean Ialomița, și va cuprinde :
a) cererea de înscriere;
b) copia actului de identitate;
c) copia legalizată a diplomei de licenţă sau echivalente;
d) copia legalizată a documentelor care atestă absolvirea cursurilor de perfecţionare în management sau management sanitar ori copia legalizată a diplomei de masterat sau doctorat în management sanitar, economic sau administrativ, organizat într-o instituţie de învăţământ superior acreditată, potrivit legii;
e) curriculum vitae;
f) copii ale diplomelor de studii şi alte acte ce atestă efectuarea unor specializări, competenţe/atestate etc. în domeniul managementului sanitar;
g) adeverinţa care atestă vechimea în posturi cu studii universitare de lungă durată sau copie de pe carnetul de muncă, certificată "in conformitate cu originalul" de către conducerea unităţii;
h cazierul judiciar;
i) adeverinţa din care rezultă că este apt medical, fizic şi neuropsihic (de la medicul de familie şi de la ambulatoriul de specialitate PSIHIATRIE pentru aptitudinea neuropsihică);
j) declaraţia pe propria răspundere privind necolaborarea cu Securitatea înainte de anul 1990;
k) declaraţia pe propria răspundere că nu este urmărit penal şi nu are cunoştinţă că a fost începută urmărirea penală asupra sa;
l) copie legalizată a actelor (certificat de căsătorie etc.) prin care şi-a schimbat numele, după caz;
m) proiectul de management realizat de candidat;
n) mandatul poştal de plată a taxei de participare la concurs în valoare de 800 lei achitată în contul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slobozia ori chitanţa de plată a acestei sume la casieria unităţii sanitare.
Taxa de participare la concurs este de 800 lei/participant.
Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului, temele-cadru pentru proiectul de management, grila de punctare pentru proiectul de management, precum și bibliografia pentru concurs sunt publicate pe site-urile Consiliului Judeţean Ialomița şi Spitalului Județean de Urgență Slobozia.
PREȘEDINTELE CONSILIULUI DE ADMINISTRAȚIE
Ec. Denisa IONIȚĂ
- BIBLIOGRAFIE
- DISPOZITIA nr.153 din 19.06.2014
- TEME CADRU
- REGULAMENT
- GRILA DE EVALUARE A PROIECTULUI DE MANAGEMENT
- CALENDARUL DE DESFASURARE A CONCURSULUI