<center><a href="http://cjialomita.ro/">Consiliul Judetean Ialomița</a><br>site vechi</center>
Published on <center><a href="http://cjialomita.ro/">Consiliul Judetean Ialomița</a><br>site vechi</center> (http://www.cicnet.ro)

Prima pagină > Pentru tipar > Manifestări Culturale Ialomițene - proiect Anul European al Patrimoniului Cultural 2018(EYCH 2018)

Manifestări Culturale Ialomițene - proiect Anul European al Patrimoniului Cultural 2018(EYCH 2018)

           

 

              MANIFESTĂRI CULTURALE IALOMIȚENE  SELECTATE PENTRU PROIECTUL

               ”ANUL EUROPEAN AL PATRIMONIULUI CULTURAL 2018 (EYCH2018)”

 

Comitetul Regiunilor Europene (CoR) a inițiat proiectul ”Anul European al Patrimoniului Cultural 2018 (EYCH 2018)” cu scopul de a atrage atenția că patrimoniul cultural reprezintă o resursă strategică pentru Europa, precum și o garanție de identitate, educație și solidaritate.

Pentru a întregi valoarea adăugată a celebrării ”Anului European al Patrimoniului Cultural 2018 (EYCH 2018)”, Comitetul Regiunilor Europene (Cor) a solicitat membrilor titulari propuneri de acțiuni și/sau proiecte care să fie desfășurate la nivel local și să pună în evidență valoarea, autenticitatea și diversitatea patrimoniului cultural deținut.

Județul Ialomița, prin Consiliul Județean Ialomița, s-a alăturat acestui demers și a transmis organizatorilor 10 propuneri de manifestări culturale reprezentative derulate de instituțiile de profil aflate sub autoritatea sa.

Îndeplinind criteriile europene de selectare a proiectelor locale pentru includerea lor în inițiativa ”Anul European al Patrimoniului Cultural 2018 (EYCH 2018)” - valoarea patrimoniului cultural, tematica, obiectivele, acțiunile subsecvente, indicatorii de rezultate și de impact – Consiliul Județean Ialomița a primit confirmarea că 4 manifestări culturale au fost selectate și vor fi parte integrantă a evenimentelor de celebrare a diversității culturale din Europa.

Organizate de Muzeul Județean Ialomița și de Muzeul Național al Agriculturii Slobozia, sub egida  Consiliului Județean Ialomița,  manifestările culturale selectate sunt:

       1. ”Noaptea Muzeelor”;

       2. ”Ia - element de identitate etno-culturală românească”;

       3.  ”La drum prin lumea satului”, expoziția permanentă a Muzeului Național al Agriculturii Slobozia;

       4. ”Redescoperirea unui oraș medieval dispărut – Orașul de Floci, județul Ialomița, România”.

Comitetul Regiunilor Europene va realiza o hartă cu proiectele selectate pentru ”Anul European al Patrimoniului Cultural 2018 (EYCH 2018)”, care va fi afișată la sediul său, ca o mărturie a inițiativelor locale menite să pună în valoare diversitatea și identitatea patrimoniului cultural european, să cultive sentimentul de apartenență a valorilor culturale locale și naționale la valorile europene și să contribuie, prin educație și cultură, la construirea viitorului Europei.

 

                                                                                                PURTĂTOR DE CUVÂNT

                                                                                                ILIE CIOACĂ

categorie 

Comunicate, Știri
Citiţi mai departe
www.cicnet.ro - Consiliul Judetean Ialomita

URL sursă (modified on 06.08.2018 - 10:51): http://www.cicnet.ro/node/1854