PARTENERIAT TRANSFRONTALIER

Comunicate, Știri

 

    Programul multianual ”Parteneriate pentru coeziune” propus de Consiliul Județean Ialomița pentru susținerea cu finanțări nerambursabile alocate din bugetul județului Ialomița  a proiectelor și acţiunilor educative, culturale, sociale, sportive şi de mediu de interes public judeţean și naţional propuse de parteneri din societatea civilă, înregistrează o nouă dimensiune, cea transfrontalieră!

     Accesând Programul finanțǎrilor nerambursabile alocate pentru activitǎți nonprofit de interes general pentru anul 2018 și îndeplinind condițiile de eligibilitate stabilite prin Ghidul Solicitantului, aprobat de Consiliul Județean Ialomița prin hotărârea nr. 15/19.02.2018, Parohia Amara II – ”Schimbarea la Faţă”, Grupul de Cateheză „Biserica Albastră”, coordonat de Preotul Paroh Matache Clementin, a propus spre selectare proiectul intitulat "Punte Albastră peste Prut". Întrunind 72,80 puncte, proiectul a fost selectat pentru o finanțare nerambursabilă de 27.000 lei, la care se adaugă o cofinanțare din partea aplicantului de 3.000 lei.Implementarea primelor activități ale proiectului a înregistrat o premieră pentru sprijinul financiar nerambursabil acordat de Consiliul Județean Ialomița prin Programul multianual ”Parteneriate pentru coeziune” și anume, realizarea unui parteneriat transfrontalier cu Raionul Ialoveni, din Republica Moldova.

      Concretizarea acestui parteneriat s-a realizat în perioada 03-07 august 2018, când, prin intermediul proiectului „Punte Albastră peste Prut”, Parohia Amara II – ”Schimbarea la Faţă”, Grupul de Cateheză „Biserica Albastră” coordonat de Preotul Paroh Matache Clementin a găzduit grupul de elevi şi studenţi ai Grupului de Cateheză „Lumină din Lumină” coordonat de diaconul Ion Scutaru din Raionul Ialoveni, localitatea Costești, Republica Moldova. Cu această ocazie tinerii din cele două grupuri de cateheză au desfăşurat activităţi culturale, catehezice şi artistice comune, circumscrise calendarului aniversării a 100 de ani de la Marea Unire. Astfel, tinerii au vizitat obiective culturale, religioase și turistice din județul Ialomița ( Muzeul Național al Agriculturii Slobozia, Centrul Cultural UNESCO ”Ionel Perlea” Ialomița, Catedrala Episcopală de la Slobozia, Stațiunea balneoclimaterică Amara), au participat la  Festivalul – concurs național de interpretare a muzicii ușoare românești „Trofeul tinereții“ – Amara, ediția a51-a, 4 – 5 august 2018, precum și la întâlniri protocolare cu reprezentanții  Consiliului Județean Ialomița și ai Consiliului local și Primăriei Amara. La întâlnirea de la Consiliul Județean Ialomița, din ziua de 07.08. 2018, președintele acestuia, domnul Victor Moraru, le-a urat oaspeților ”Bun venit”  în județul Ialomița, a transmis felicitări pentru toți cei incluși în proiect și speranța că relațiile de prietenie dintre cele două grupuri să fie trainice și continuate cu noi programe. Următoarea activitate din cadrul proiectului va fi vizitarea Republicii Moldova de către Grupul de Cateheză „Biserica Albastră”, în perioada 26-30 august 2018 şi participarea la festivităţile prilejuite de Ziua Națională a Basarabiei (27 august).

PURTĂTOR DE CUVÂNT

ILIE CIOACĂ