VETERANII – EROII FĂRĂ VÂRSTĂ (III)
În zilele de 20 și 22 decembrie 2018, domnul VICTOR MORARU, președintele Consiliului Județean Ialomița, în numele autorității administrației publice județene pe care o conduce, s-a deplasat în zona Urziceni și i-a vizitat la domiciliul pe veteranii de război din municipiul Urziceni și comunele Armășești, Jilavele, Moldoveni, Maia, Rădulești, Gârbovi și Valea Măcrișului pentru a le acorda, cu prilejul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, o distincție de onoare, un premiu în cuantum de 1.000 de lei/net/persoană și foto-albumul ”Istoria trăită. Veterani ialomițeni la Centenar”, realizat de Centrul Cultural UNESCO ”Ionel Perlea” Ialomița.
Orice reîntâlnire cu veteranii se transformă într-o lecție de istorie scrisă cu demnitate, eroism și, nu de puține ori cu jertfă, povestită cu glasul mai viu sau mai stins, în care amintirile tulburătoare din iadul tranșeelor au rămas întipărite peste timp și nicicând uitate! Stârniți într-un recurs la memorie, veteranii, acești eroi fără vârstă, pot să depene, cu o uluitoare precizie, gânduri de demult, despre fapte, locuri și oameni pe care le-au șii-au cunoscut în vârtejul războiului și al vremurilor, cu sentimentul nedisimulat că ”și-au făcut datoria”, cu dragoste de glia străbună și cu credința nemăsurată în Dumnezeu!
La întrebarea frecventă a domnului președinte VICTOR MORARU adresată și veteranilor din zona Urziceni, ”care este secretul ajungerii la o vârstă atât de înaintată?”, răspunsul acestora a fost invariabil:”Am crezut în cel de sus și el ne-a fost pavăză întotdeauna! Credința, taică! Credința și cumpătarea!”
Au primit semnele de respect, prețuire și recunoștință din partea Consiliului Județean Ialomița următorii veterani vizitați în zona Urziceni : Peiu Ștefan (99 de ani), Condruț Ion (96 de ani) și Burtescu Badea (92 de ani) din municipiul Urziceni, Dragomir Gheorghe (96 de ani) din comuna Armășești, Macovei Sandu (96 de ani), Alexandrescu Ion (92 de ani) și Stanciu Toma (98 de ani) din comuna Jilavele, Neacșa Marin (95 de ani) din comuna Moldoveni, Sandu Toma (96 de ani) și Stanciu Ion (96 de ani) din comuna Rădulești, Vasile Nicolae (95 de ani) din comuna Maia, Rădulescu Dumitru (95 de ani) din comuna Gârbovi și Petrescu Nicolae (95 de ani) din satul Grindași, comuna Valea Măcrișului.
Domnul VICTOR MORARU, președintele Consiliului Județean Ialomița, a fost însoțit de reprezentanții autorităților administrație publice locale: Sorin Ștefan, viceprimarul Municipiului Urziceni, Petre Ene Miloievici primarul comunei Jilavele, Victor Alexandru Dumitru, primar și Gheorghe Marin, viceprimar ai comunei Moldoveni, Constantin Micu, primar și Nicolae Damian, viceprimar ai comunei Rădulești, Marian Zamfir, primarul comunei Maia, Grigore Popa, primarul comunei Gârbovi și Eugen Vasile, viceprimarul comunei Valea Măcrișului.
Încheiem cu aceleași gânduri, de la comunicatele anterioare:
La vârste venerabile, veteranii rămân eroii fără vârstă din prima linie de front a vieții, modele umane și pilde istorice vii!
Pentru tot ceea ce ați făcut, respect, onoare și Dumnezeu să vă aibă în grijă, eroii noștri veterani!