Premii de excelență pentru olimpicii ialomiteni din învățământul preuniversitar de stat, pentru anul școlar 2015-2016
Consiliul Județean Ialomița are printre obiectivele strategice prioritare și exercitarea atribuțiilor stabilite de lege susținerea educației, prin promovarea învățământului de înaltă calitate și valoare, creativ și competitiv, înțeles ca un serviciu de interes public major pentru societatea actuală și viitoare.
În ședința din 20.10.2016 a fost adoptată Hotărârea nr. 64 privind acordarea de granturi în cadrul acțiunii „Premii de excelență pentru olimpicii ialomițeni din învățământul preuniversitar de stat, pentru anul școlar 2015-2016“.
Granturile se acordă unităților de învățământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică din județul Ialomița (școli gimnaziale sau licee), indiferent de tipul de învățământ (teoretic, vocațional sau tehnologic), care fac dovada unor rezultate deosebite în domeniul performanțelor școlare. Acordarea lor se realizează pe bază de contract de finanțare.
În acest sens, Consiliul Județean Ialomița va semna miercuri, 23.11.2016, ora 11.00, la Sala de ședințe a Centrului Cultural UNESCO „Ionel Perlea“ din Slobozia, contractele de finanțare cu reprezentanții instituțiilor de învățământ beneficiare ale acestui program.