Investiții în valoare de aproape 2 milioane de lei în cinci comunități ialomițene
6.11.2019
Investiții în valoare de aproape 2 milioane de lei în cinci comunități ialomițene
Astăzi, în Foaierul Sălii de Festivități Europa a Consiliului Județean Ialomița, au fost semnate de către președintele Consiliului Județean, Victor Moraru, și primarii comunelor Andrășești - domnul Vasile Adrian, Coșereni – domnul Tudorache Lucian, Buești – domnul Mihailă Nicolae, Traian - domnul Nastase Fanel și Miloșești - domnul Chiţoiu Nelu, încă cinci contracte de finanțare în valoare totală de 1.842.769,41 lei.
”Angajamentul meu pentru Ialomița noastră este să fac tot ce-mi stă în putere ca să modernizez județul. Să avem drumuri bune, un act medical eficient și în interesul pacientului, infrastructură școlară modernă, să susțin tinerele familii care pun bazele noii generații de ialomițeni, sau orice proiect care poate aduce o viață mai bună pentru ialomițeni. Sunt o persoană care-și ține promisiunile și care duce la îndeplinire orice proiect asumat și bun pentru comunitate. Am învățat asta timp de 16 ani cât am fost primarul orașului Amara. Și nu m-am schimbat. Am semnat astăzi cinci noi contracte de finanțare. Sunt investiții foarte bune pentru ialomițeni și cred că, atunci când vor fi terminate, ceva se va fi schimbat în bine în județul nostru. Fie că este vorba de locul de joacă din Andrășești, de terenul de sport din Coșereni sau de modernizarea drumului comunal din Miloșești, fiecare dintre aceste proiecte vor avea un impact pozitiv”, a declarat Președintele Consiliului Județean Ialomița, Victor Moraru.
Investițiile sunt finanțate prin Programul Județean de Dezvoltare Locală al ADI finanțată de Consiliul Județean Ialomița, astfel:
- În Andrășești se va amenaja un loc de joacă. Investiția totală are o valoare de 245.482,76 lei, contribuția proprie a UAT-ului este de 45.482,76 lei, iar suma solicitată de la Consiliul Județean Ialomița prin ADI este de 200.000 lei. Astfel, se va amenaja un loc de joacă în suprafață de 420 m2 , acoperit cu tartan, beton și pavele de beton și dotat cu echipamente de joacă și fitness.
- În Coșereni se va construi un teren de sport multifuncțional. Investiția totală are o valoare de 375.491,00 lei, contribuția proprie a UAT-ului este de 175.491,00 lei, iar suma solicitată de la Consiliul Județean Ialomița prin ADI este de 200.000 lei. Proiectul presupune realizarea unui teren de sport multifuncțional în suprafață de 987,89 m2 neacoperit, împrejmuit cu profile metalice cu plasă profilată și din polipropilenă, gazon artificial și două porți de acces.
- În Buești se va reabilita frontul de captare din sistemul de alimentare cu apă. Investiția totală are o valoare de 206.246,05 lei, contribuția proprie a UAT-ului este de 51.246,05 lei, iar suma solicitată de la Consiliul Județean Ialomița prin ADI este de 155.000,00 lei. Lucrările care vor fi executate vor presupune închiderea și punerea în siguranță a Forajului F2; executarea unui foraj cu adâncimea de cca.95,00 m ce asigură un debit de cca. 3,5 l/s.; executarea unor lucrări foraj cu sapă; carotaj electric; tubarea coloanei de protecție; introducerea de pietriș mărgăritar în spatele coloanei; realizarea căminul forajului, a unei cabine de protecție din beton armat prevăzută cu capac metalic. Conducta de aducțiune de la puț la rezervor va fi realizată din tuburi de polietilenă de înaltă densitate tip PE. Se vor executa pompări de decolmatare – denisipare până la limpezirea apei.
- În Traian se va achiziționa un buldoexcavator cu accesorii în vederea dotării Serviciului voluntar pentru situații de urgență. Investiția totală are o valoare de 400.678,00 lei, contribuția proprie a UAT-ului este de 200.678,00 lei, iar suma solicitată de la Consiliul Județean Ialomița prin ADI este de 200.000 lei. Utilajul va avea funcții multiple, modern și performant având ca dotări : cupă încărcător multifuncțională, braț excavator telescopic, cupă excavare, lamă pentru îndepărtarea zăpezii.
- În Miloșești se va moderniza drumul comunal DC 51.Investiția totală are o valoare de 614.871,60 lei, contribuția proprie a UAT-ului este de 414.871,60 lei, iar suma solicitată de la Consiliul Județean Ialomița prin ADI este de 200.000 lei. Proiectul presupune modernizarea drumului comunal 51 în lungime de 840 ml prin scarificare și reprofilare zestre existentă, acostamente consolidate și acostamente pietruite, marcaje longitudinale pentru delimitare parte carosabilă, indicatoare rutiere definitive (15 buc.), drumuri laterale și capăt de drum cu zestre existentă din agregate – 15 buc., drumuri laterale și capăt de drum cu zestre existentă din agregate și mixturi asfaltice – 2 buc.
Compartiment Mass Media
Telefon: 0243.230.200 int. 245
E-mail: cji@cicnet.ro