Fabricat în Ialomița
"FABRICAT ÎN IALOMIŢA"
MANIFESTARE EXPOZIŢIONALĂ DE PROMOVARE, COMERCIALĂ ŞI SOCIALĂ
În ziua de 26 septembrie 2013, Consiliul Judeţean Ialomiţa, Instituţia Prefectului- judeţul Ialomiţa, Primăria municipiului Slobozia şi Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Ialomiţa au organizat prima ediţie a manifestării expoziţionale „FABRICAT ÎN IALOMIŢA”.
Scopul manifestării a fost de a promova potenţialul productiv al mediului de afaceri din judeţul Ialomiţa şi valorificarea resurselor locale, ca un imbold spre activităţi care aduc plusvaloare şi contribuie semnificativ la dezvoltare economică, socială şi comunitară, într-un an – 2013, care a devenit ANUL CELOR MAI MARI INVESTIŢII DIN PERIOADA POSTDECEMBRISTĂ ÎN JUDEŢUL IALOMIŢA!
Au răspuns invitaţiei de a participa la expoziţie 42 de agenţi economici din judeţ, ale căror produse s-au înscris în domenii de activitate de o diversitate semnificativă: seminţe şi produse agricole, orez, legume proaspete, lactate, brânzeturi, preparate din carne, produse din carne de pasăre, produse de panificaţie, conserve, semiconserve, produse zaharoase şi de cofetărie, uleiri vegetale, amidon, siropuri, vinuri, miere şi produse apicole, îngrăşăminte chimice, confecţii şi tricotaje, poşete, produse din materiale plastice, structuri şi confecţii metalice, pavele şi dale, preforme PET, produse magnetice, şroturi furajere, biodiesel, acizi graşi, glicerină brută, tâmplărie şi mobilier, biciclete.
Alocuţiunile rostite la deschiderea manifestării expoziţionale de primarul municipiului Slobozia, Alexandru Stoica, preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Ialomiţa, Nicolae Stanca, prefectul judeţului Ialomiţa, Gigi Petre şi preşedintele Consiliul Judeţean Ialomiţa, Vasile Silvian Ciupercă au subliniat semnificaţia acesteia:
- instituirea unui parteneriat activ între mediul local de afaceri şi autorităţile administraţiei publice judeţene şi locale, pentru dezvoltarea economico-socială a judeţului Ialomiţa;
- sprijinirea creşterii numărului agenţilor economici al căror obiect principal de activitate este producţia de bunuri materiale, sporirea şi diversificarea calităţii producţiei realizate, precum şi utilizarea resurselor locale în condiţii de eficienţă şi de respectare a mediului ambiant;
- sprijinirea efortului investiţional semnificativ, care să genereze creştere economică reală, absorbţia forţei de muncă şi prosperitate pentru firme, comunitate şi locuitorii judeţului Ialomiţa.
Prezenţa unui public numeros şi interesat să cumpere din produsele etalate, contactele de afaceri iniţiate, întâlnirea reprezentanţilor mediului local de afaceri cu autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene în cadrul „Serii ialomiţenilor” sunt tot atâtea argumente că iniţiativa a fost oportună, necesară şi trebuie continuată pe coordonate cât mai largi!