ASOCIERE INTERCOMUNITARĂ PENTRU DEZVOLTARE LOCALĂ
Constituirea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Ialomița în anul 2017 s-a dovedit necesară și oportună, prin crearea unui cadru instituțional de cooperare între unitățile administrativ-teritoriale din județ, cu scopul de a asigura creșterea capacității administrative, a calității politicilor și serviciilor publice oferite cetățenilor, promovarea de proiecte zonale sau regionale care să determine dezvoltarea durabilă a comunităților ialomițene.
Întrunită în ziua de 12.06.2018, la Sala de festivități ”Europa” a Consiliului Județean Ialomița, Adunarea Generală a ADI Ialomița a reprezentat un moment important în evoluția acestei structuri asociative prin hotărârile adoptate.
Astfel, s-a hotărât fuziunea prin absorbție a Asociației pentru Dezvoltarea Infrastructurii Locale a județului Ialomița cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Ialomița, motivată logic de activitățile similare înscrise în obiectul lor de activitate, componența aproape identică a membrilor, necesitatea folosirii optime a resurselor materiale și unamne de care dispun. Ca urmare a fuziunii, a fost aprobată rămânerea denumirii Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Ialomița, cu 62 de membri fondatori asociați și un capital social de 58.600 lei. Președintele Consiliului Județean Ialomița și primarii municipiilor, orașelor și comunelor partenere în ADI Ialomița sunt reprezentanții unităților administrativ-teritoriale în Adunarea Generală, delegați prin hotărâri ale consiliilor locale. Componența Consiliului de Administrație al ADI Ialomița este următoarea: Victor MORARU, președinte, Adrian MOCIONIU (Slobozia), vicepreședinte, Ion MĂIȚĂ (Amara), coordonator al programelor județene de dezvoltare locală, Victor DUMITRU (Moldoveni), coordonator al furnizării serviciilor și activităților publice și Mirela Daniela DRĂGOI (Săveni), secretar. Funcția de director al ADI Ialomița este îndeplinită de domnul Daniel GANEA.
Pentru a da rigoare și eficiență organizatorică și funcțională, Adunarea Generală a Asociaților a aprobat Regulamentul de Organizare și Funcționare al ADI Ialomița, prin care s-au stabilit scopul și obiectivele asociației, structura organizatorică (Adunarea Generală a Asociaților, Consiliul de Administrație, cenzorul și aparatul tehnic), rolul și atribuțiile acestora, calitatea de membru, drepturile și obligațiile membrilor, structura și atribuțiilor compartimentelor organizatorice ale aparatului tehnic.Totodată, au fost aprobate: Regulamentul Intern al ADI Ialomița, bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul 2018, organigrama cu structura de personal aferentă, sigla ADI Ialomița, cooptarea de noi membri.
Președintele ADI Ialomița, domnul Victor MORARU a apreciat că în noua structură organizatorică și funcțională, Asociația va deveni un factor important și activ în dezvoltarea locală durabilă a comunităților ialomițene, prin atragerea de finanțări din fonduri europene, naționale și județene, va sprijini nemijlocit unitățile administrativ-teritoriale din județ cu specialiști în domeniile deficitare pentru activitatea curentă a autorităților locale: achiziții publice, arhitectură și urbanism, servicii publice, consultanță management de proiect, asistență tehnică și juridică, audit public și control managerial intern, securitatea și sănătatea în muncă și altele. De asemenea, se dorește stimularea cooperării intercomunitare și a parteneriatelor pentru realizarea de proiecte, lucrări sau activități de intres comun, zonal sau județean, identificarea și administrarea eficientă a potențialului local, dezvoltarea durabilă multisectorială rurală, periurbană și urbană a teritoriului județului Ialomița în concordanță cu strategiile naționale, județene și locale, creșterea semnificativă a calității serviciului public și a încrederii cetățenilor în capacitatea administrației publice locale de a aduce prosperitate comunităților din teritoriu.
Membrii Adunării Generale au fost informați cu teme de interes pentru administrația publică locală, precum: accesarea de împrumuturi din trezorerie pentru finanțarea proiectelor necesare asigurării pachetului minim de servicii publice în fiecare localitate, modificări și completări aduse legislației achizițiilor publice, Regulamentul General de Protecție a Datelor cu Caracter Personal, scoaterea definitivă sau temporară din circuitul agricol a terenurilor situate în extravilanul localităților, schema de ajutor de stat pentru împăduriri, controlul intern managerial al entităților publice, aspecte privind elaborarea Planului Județean de Gestionare a Deșeurilor și altele.
Sloganul ADI Ialomița - ”Gândim global, acționăm local”- este un îndemn pentru unirea eforturilor membrilor asociați de a propune strategii, programe, proiecte și acțiuni care să aducă dezvoltare durabilă și prosperitate comunităților locale din Ialomița.