Conferinţă de presă – 13 decembrie 2016
In data de 13 decembrie 2016, începând cu orele 16,00, în Sala Studio, din cadrul Centrului Cultural ”Ionel Perlea”, s-a desfăşurat obişnuita deja conferință de presă cu privire la proiectele de hotărâre ce se vor afla pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Județean Ialomița, joi 15 decembrie, începând cu orele 14:00.
La eveniment au participat, dl Victor Moraru, președinte al Consiliului Județean Ialomița, domnii Cătălin Grigore şi Ionel Gae, vicepreședinţii Consiliului Județean Ialomița, domnul Adrian Ionescu, secretarul județului Ialomița, conducătorii executivi ai direcţiilor Consiliului Judeţean Ialomiţa, reprezentanţi ai mass-media locale.
Principalele proiecte de hotărâre abordate în conferinţa de presă au fost:
- repartizarea pe bugetele locale ale unităţilor administrativ – teritoriale din judeţ a unor sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, pe anul 2016;
- stabilirea taxelor şi tarifelor din competenţa Consiliului Judeţean Ialomiţa, pentru anul 2017;
- aprobarea costului mediu lunar şi a cuantumului contribuţiei lunare de întreţinere a persoanelor vârstnice îngrijite în Căminul pentru persoane vârstnice ”ing. Vadim Rusu” comuna Balaciu şi în Centrul pentru persoane vârstnice Fierbinţi Târg, judeţul Ialomiţa, pentru anul 2017;
- proiect de hotărâre privind stabilirea preţurilor medii ale produselor agricole, în vederea calculării veniturilor anuale brute obţinute din cedarea folosinţei bunurilor prin arendare, pe anul 2017;
- proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentelor de organizare şi funcţionare a unor servicii sociale aflate în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Ialomița;