Recepţie cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale a României
Recepţie
cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale a României
Vineri, 30 noiembrie, începând cu orele 18,00, Centrul Cultural UNESCO „Ionel Perlea” a fost gazda recepţiei oficiale oferite de domnul Vasile Silvian Ciupercă, preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa, oferită cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale a României.
Recepţia a început cu vernisarea expoziţiei de fotografii care pune în valoare monumentele din localităţile ialomiţene dedicate memoriei eroilor căzuţi pe câmpul de luptă pentru apărarea patriei, expoziţie realizată de Consiliul Judeţean Ialomiţa şi Muzeul Judeţean.
După intonarea Imnului de Stat al României a urmat cuvântul domnului Vasile Silvian Ciupercă, al cărui mesaj s-a ridicat la nivelul evenimentului sărbătorit, el punctând contribuţia ialomiţeană la istoria naţională, la prezentul şi la viitorul României.
A urmat un excepţional moment artistic susţinut de violonistul Valentin Albeşteanu, actorul Dorel Vişan, baritonul Cătălin Ţoropoc, Corala Sf. Mare mucenic Mina din Slobozia şi preotul Cătălin Stanciu.
Au participat conducătorii Prefecturii Ialomiţa, reprezentanţi ialomiţeni din Parlamentul României, primari ai localităţilor judeţului, ÎPS Vincenţiu, episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, conducători ai instituţiilor deconcentrate din teritoriu, comandanţii Inspectoratului de Poliţie şi al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, oameni de afaceri şi reprezentanţi ai presei locale.