Miercuri 07 decembrie Consiliul Judeţean Ialomiţa a celebrat Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi.
În deschiderea evenimentului, preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa, domnul Victor Moraru, a mulţumit invitaţilor pentru deschiderea cu care au primit această propunere şi a transmis un mesaj de susţinere pentru proiecte care vizează îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor cu dizabilităţi din judeţul nostru. De asemenea, a punctat importanţa iniţiativelor care sprijină viaţă indpendentă şi integrarea în câmpul muncii a acestui grup marginalizat social.
Întâlnirea a continuat cu târgul de servicii sociale, la care au participat opt organizaţii non-guvernamentale şi patru servicii publice din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Ialomiţa.
Această primă ediţie a reunit în foaierul Consiliului Judeţean aproximativ 100 de invitaţi, persoane adulte cu dizabilităţi, reprezentanţi ai organizaţiilor care activează în acest domeniu precum şi reprezentanţi ai instituţiilor care se adresează acestora: Asociaţia Naţională a Surzilor – filiala Ialomiţa, Asociaţia Handicapaţilor Neuro-Motori Ialomiţa, Fundaţia New-Life, Asociaţia „Ridică-te şi umblă”, Fundaţia „Cuvioasa Paraschiva”, Asociaţia Socio-Culturală Matei Basarab, Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor – Sectorul Social Misionar, Asociaţia „Ajutaţi-ne să înțelegem lumea”, Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Slobozia, Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuro-Psihică pentru Adulţi Movila, Centrul de Recuperare Neuro-Motorie de Tip Ambulatoriu Slobozia şi Centrul de Recuperare pentru Copilul cu Handicap Neuro-psihic Slobozia.
Anul acesta, pe 3 decembrie, s-au împlinit 10 ani de la adoptarea Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, unul dintre cele mai ratificate instrumente internaționale ale Organizației Națiunilor Unite.
Să creăm împreună o societate mai incluzivă!
PREŞEDINTE
Consiliul Judeţean Ialomiţa
Victor MORARU