ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI „IALOMIŢA - ISTORIA RETRĂITĂ LA MAIA
Sărbătorirea Zilei Naţionale a României a însemnat pentru comuna MAIA un moment deosebit, inedit prin diversitatea manifestărilor organizate şi relevant pentru participarea întregii comunităţi locale.
Acţiunea desfăşurată sub genericul „Ialomiţa - istoria retrăită la Maia” în ziua 1 decembrie 2015 se circumscrie programului multianual „Ialomiţa, dintotdeauna pentru totdeauna”, al cărui scop este tocmai acela de a promova evenimente publice care pun în valoare patrimoniul cultural şi istoric al judeţului Ialomiţa şi personalităţile cu rezonanţă naţională de pe aceste meleaguri.
Comuna Maia este depozitara unui adevărat tezaur de istorie naţională, prin Barbu Catargiu, strălucit orator, principalul ideolog al doctrinei conservatoare, întâiul Prim-ministru al Principatelor Române Unite şi recunoscute de marile puteri europene ale timpului, care scria în „Testamentul” său că MAIA este locul (...) „unde mi-am petrecut cei mai veseli ani ai copilăriei mele şi ai vieţii mele, unde se află îngropat tată-meu şi unde poate mă voi afla şi eu (....”)
Programul manifestării „Ialomiţa – istoria redescoperită la Maia” şi dedicat sărbătoririi Zilei Naţionale a României a început la ansamblul monumental din centrul comunei, recent reamenajat şi a cuprins: intonarea imnului de stat al României, alocuţiunea domnului MARIAN ZAMFIR – primarul comunei MAIA despre însemnătatea şi semnificaţia evenimentului, slujba religioasă susţinută de preoţii din parohiile „Sf. Nicolae” şi „Catargiu” din comuna Maia, prezentarea de către prof.dr. cmd(r) Jipa ROTARU şi Constantin VLAD – bibliotecarul comunei Maia a principalelor etape ale unirii şi a contribuţiei locuitorilor din Maia la războiul de independenţă din 1877 şi la cele două conflagraţii mondiale din secolul al XX-lea, depuneri de coroane. Elevi de la Şcoala Gimnazială „Barbu Catargiu” Maia, îndrumaţi de Constantin Vlad şi de doamna Ileana Niculae – director al şcolii au prezentat un emoţionant moment artistic, ce a cuprins poezii şi cântece patriotice, iar interpreta de muzică populară Elena Gârbacia a adus publicului emoţia unor cântece de cătănie şi de suflet din folclorul românesc.
Al doilea moment important al manifestării s-a desfăşurat la Şcoala Gimnazială „Barbu Catargiu” Maia, unde a avut loc întâlnirea cercurilor de istorie de la această şcoală şi de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Slobozia. Alături de participanţi din comuna Maia şi invitaţi, membrii cercurilor de istorie au fost prezenţi la vernisarea expoziţiei fotodocumentare
” Marea Unirea – 1 Decembrie 1918”, cu fotografii din colecţia „Costică Axinte” a Muzeului Judeţean Ialomiţa. Au rostit alocuţiuni: Ileana Niculae – director al Şcolii Gimnaziale „Barbu Catargiu” Maia, Florin Vlad – directorul Muzeului Judeţean Ialomiţa, prof.dr. cmd(r) Jipa Rotaru, doamnele profesoare de .istorie Mihaela Dima şi Emilia Vlad de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Slobozia, Ilie Cioacă – director în cadrul Consiliului Judeţean Ialomiţa. De asemenea, membrii cercului de istorie de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Slobozia au vizitat Aşezământul de artă şi cultură religioasă Maia-Catargi şi au luat parte activă la manifestările de la monumentele eroilor din Maia.
Acţiunea „Ialomiţa – istoria redescoperită la Maia” s-a încheiat la Căminul Cultural Maia cu un reuşit spectacol de folclor, câtece patriotice interpretate de grupul vocal de cateheză „Sf. Nicolae” din Maia şi un recital de muzică folk.
Participarea unui numeros public la toate momentele înscrise în programul acţiunii „Ialomiţa – istoria redescoperită la Maia” a fost o dovadă că obiectivele urmărite de organizatori - Consiliul Judeţean Ialomiţa, Consiliul local şi Primăria comunei Maia, Muzeul Judeţean Ialomiţa, Şcoala Gimnazială „Barbu Catargiu” Maia, Aşezământul de artă şi cultură religioasă Maia-Catargi şi Biblioteca din comuna Maia s-au îndeplinit, că au fost corect evaluate, s-au suprapus peste interesul comunităţii locale prin caracterul inedit şi au propus un parteneriat viabil, care se cere continuat.